PÂNĂ CÂND...

 

Radu Botis

 

 

Pentru Dumnezeu, pentru ţara lui

Legea este sfântă, grija orişicui,

Nu mai este vreme, nu vrem împrumut

Apărăm cu cinste tot ce am avut.

 

Ne zâmbesc străinii hulpavi la hotar

Stropii cu otravă întind în pahar,

Copii îi adună de pe strazi, din case

Mame privesc jalea, plâng neputincioase.

 

Soarele nu-i soare, raze pârjolesc

S-a întins prea mult pustiul grotesc,

Bucăţi din ţarină s-au vândut bizar

Lacrimi, umilinţă, seceta, amar.

 

Până când se strânge lanţul umilinţei

Până când se întinde timpul neputinţei,

Până când cu toţii în genunchi vom sta

Până când, o Doamne, mai putem răbda?!

 

Români, România-grădina sfinţită

Vin alţii, o lasă mereu neîngrijită,

Neghina tot creşte iar bobul de grâu

Se scutură-n locul secatului râu.

 

Umiliţi atâta,trupu’ istovit

Pare fără vlagă, TU ne-ai părăsit

Întristaţi am spune în necazu’ nost;

- Iisuse reînalţă NEAMUL cum a fost.

 

Asta ni-i rugarea, fie în bun ceas

Oricine s-audă lacrima din glas,

Inima ce plânge, zbuciumul firesc

Din suflet strigarea în grai românesc.