CS I dr. Remus CÂMPEANU
Institutul de Istorie „George Bariţiu” continuator genealogic al Institutului de Istorie Naţională din perioada interbelică, cu un specific al cercetării fundamentale bazate pe istoria medie, premodernă, modernă şi contemporană a României,structurat pe domenile de cercetare:
istorie medievală, istorie modernă, istorie contemporană și istorie universală,se poate mândri cu un colectiv de cercetători de valoare.
Între acestia facem referire directă la CS I dr. Remus CÂMPEANU - şeful Sectorului de istorie modernă,nascut la data de 25 noiembrie 1960,într-o familie de intelectuali din orasul Cluj Napoca.În anul 1979 a absolvit Liceul „George Coşbuc”, Cluj-Napoca continuând studiile universitare in cadrul Facultății de Istorie-Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca,în perioada 1980-1984.
Anii care au urmat au dovedit că profesorul Remus Câmpeanu aprofundează ceea ce a studiat in anii studenției : functionează între 1984-1988 ca profesor de ştiinţe sociale în ciclul mediu de învăţământ,apoi timp de doi ani,bibliotecar, şeful compartimentului de achiziţii-schimb internaţional al Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române;din 1990 istoric,apoi istoric principal,apoi va începe si studiile doctorale tot în cadrul Facultatii de Istorie-Filosofie; denumirea specialităţii: istorie modernă universală(1992-1999). Anul susţinerii doctoratului: 1999,iar titlul tezei de doctorat este “Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea”.
În toată această perioadă continua activitatea știintifică și profesională iar in anul 2000 devine cercetător ştiinţific II.
În același tonus,activitatea didactică va dovedi valoarea cercetătorului științific: visiting professor la Universitatea „Kossuth Lajos” din Debreţin, Ungaria(1992-1993), profesor asociat la Universitatea „Hyperion” din Bucureşti, Colegiul din Sfântu-Gheorghe(1994-1995),profesor asociat la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca(1996-2002), profesor asociat la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia(2000-2005), visiting professor şi visiting researcher la Universitatea „Vanderbilt” din Nashville, SUA(2006-2007), profesor asociat la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Catedra de Studii Americane, (2005-2008), profesor la şcoala internaţională de vară organizată de Michigan State University în colaborare cu Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca(2007-2008).
Domeniile de interes și cercetare sunt vaste: Istoria modernă a Europei, Istoriografie modernă şi contemporană, Istoria Bisericii şi istoria socială în epoca modernă, Istoria elitelor şi Istoria intelectualităţii în epoca modernă, Istoria modernă a SUA,certificând faptul că doctorul în istorie și cercetătorul își perfectionează cu maximum de seriozitate conditia.Specializările în țară și străinătate: Universitatea „Kossuth Lajos” din Debreţin, Ungaria, specializare în predarea istoriei confesionale din Europa Centrală,Universitatea „Vanderbilt” din Nashville, SUA, specializare în istoriografie modernă americană.Apoi: participări la manifestări interne și internaționale,unde îi sunt recunoscute si meritele;munca acestui erudit nefiind trecută sub tăcere: a obţinut distincţia summa cum laudae, acordată de Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca pentru Lucrarea de doctorat „Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea”si Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române, acordat în anul 2000, pentru lucrarea „Elitele româneşti din Transilvania în veacul al XVIII-lea”.
Este membru al unor societăți științifice din țară și străinătate;studiile sale și cercetările științifice,au fost publicate în multe cărți și studii de specialitate.
Onorant pentru noi,este faptul că,prefața cărții “Ulmeni-studiu monografic”, pe care am publicat-o în anul 2011,la Editura Olimpias Galați, a fost alcătuită de către acest om de aleasa cultură.
Prof.Mircea Botiş
Pr.stavr.Radu Botiş
Prof.dr. Felezeu Călin Valentin
decanul Facultații de Psihologie si Știinte ale Educație
i
Psihologia clujeană din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) s-a situat pe locul întâi în ţară în ierarhizarea programelor universitare efectuate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (2006-2010). De asemenea, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din UBB a obţinut Premiul I în Gala Premiilor în Educaţie -2011 .Cu siguranță,un rol important pentru aceste reușite il are si conducerea acestei prestigioase instituții,alături de intreg grupul de profesori.
Profesorul dr. Felezeu Călin Valentin,decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației este născut la 15.03.1960, la Ocna Mureș, jud.Alba.
Acesta a urmat studiile liceale în orașele Turda și Cluj-Napoca în perioada 1974-1979 continuind pregătirea universitară în cadrul Facultății de Istorie-Filosofie a Universității”Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.Funcționează ca profesor de istorie la Liceul silvic,Curtea de Argeș,jud.Argeș (1984-1991).Va continua studiile doctorale tot în cadrul Universităţii ”Babeș-Bolyai” (1992-1996) obţinând titlul de doctor în istorie,din anul 1996.Timpul dedicat studiului a insemnat şi evoluţia pe scara valorică a profesorului dr. Felezeu Călin Valentin.Timp de patru ani va funcționa ca cercetător științific principal la Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca (1991-1994) apoi lector universitar (1994-1998); conferențiar (1998-2003) și,mai apoi,profesor universitar (2003-până în prezent),la Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca În perioada iulie 2005-martie 2007 a funcționat ca director adjunct al Institutului Cultural “Dimitrie Cantemir” din Istanbul,iar din anul 2007,este coordonator al Dicționarului de Personalități Istorice,apărut la Ed.Didactică și Pedagogică.
Este autor de cărți, între care amintim doar câteva: Istoria vlahilor din nordul Peninsulei Balcanice,Centrul de Studii Transilvane,Cluj-Napoca,1995, Statutul politico-juridic al Principatului Transilvaniei în epoca suzeranității otomane 1541-1698,Ed.Presa Universitară Clujeană,Cluj-Napoca,1996, Pintea Viteazul între legendă și adevăr istoric, Ed.Proema,Baia Mare,1998, Metodica predării istoriei,Ed. Presa Universitară Clujeană,Cluj-Napoca,1998, Raporturile Principatului Transilvaniei cu Poarta Otomană, în pregătire,în limba franceză,la Editura Isis a Universității de Stat din Istanbul, Imaginea tătarilor în constiința românească din sec.XV-XIX,în Moștenirea Istorică a Tătarilor II,Ed.Academiei Române,București,2012, Imaginea otomanului şi a civilizaţiei otomane în cultura românească din sec.al XV-lea – al XIX-lea, Ed.Bibliotek,Cluj-Napoca,2012.
Semnează o serie de studii și articole publicate in presa universitară;participă la simpozioane științifice interne și internaționale.
Este membru fondator al Laboratorului de Studii Turco-Osmane,1985,transformat în Institutul de Studii și Cercetări Turco-Osmane a Universității din București ,expert internațional în programul de formare a profesorilor de istorie:Educația pentru Cetățenie Democratică,program derulat împreună cu Educația 2000 și Ministerul de Externe al Olandei, 2004-2007.
Aici este consemnată doar o mică parte din vasta activitate universitară a celui care azi coordonează o instituție ce formează studenți de bună calitate,împreună cu profesori de mare calibru ai școlii clujene.
Prof.Mircea Botiş
Pr.stavr.Radu Botiş